INVITAŢIE
Dezvoltare ÎN, PRIN şi PENTRU comunitate*
Dragi participanţi,
Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti şi Centrul de Asistenţă pentru Organizaţii Neguvernamentale - CENTRAS, împreună cu European Action Social Network – ESAN, vă invită, în data de 30 septembrie 2010, să participaţi la Conferinţa de Lansare a Proiectului “Parteneriat pentru Dezvoltare”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
Evenimentul va avea loc la Hotelul Crowne Plaza, Strada Poligrafiei nr. 1, Bucureşti, începând cu orele 10.00.
Responsabilitatea corporatistă, şi în sens mai larg cea a antreprenorilor, este un subiect de management larg dezbătut, dar câţi dintre noi înţelegem cu adevărat importanţa acesteia precum şi motivele pentru care a dobândit un astfel de rol în societăţile contemporane?
Mulţi lideri antreprenori afirmă că sunt preocupaţi să se menţină activi în cadrul comunităţii şi să lucreze în beneficiul acesteia, dar nu ştiu cum, de unde să înceapă şi cum să armonizeze activitatea lor economică cu cea de CSR.
Pe de altă parte, organizaţiile societăţii civile îşi doresc să îşi crească nivelul de profesionalism şi de expertiză, să îşi diversifice sursele de venit şi să îşi construiască sustenabilitatea, astfel încât să poată acorda servicii de valoare beneficiarilor lor.
În acest sens, proiectul “Parteneriat pentru Dezvoltare” propune deschiderea dezbaterii şi dezvoltarea de iniţiative comune ale antreprenorilor şi organizaţiilor neguvernamentale, în sensul promovării dezvoltării durabile, a stimulării creării de locuri de muncă şi a creşterii coeziunii sociale la nivel local. Activităţile desfăşurate în cadrul proiectului vor acorda o atenţie deosebită unor aspecte cheie privind stimularea parteneriatului între diferiţi actori sociali activi la nivel local, regional, naţional şi internaţional.
Pentru participarea la Conferinţa de Lansare a Proiectului “Parteneriat pentru Dezvoltare” organizatorii vor acoperi integral costurile de cazare pentru noaptea 29 septembrie, o pauză de cafea şi masa de prânz în data de 30 septembrie şi transportul cu avionul, pe orice distanţă, la clasa economică, cu trenul, după tariful clasei a II-a, pe distanţe de până la 300 de km, şi după tariful clasei I, pe distanţe mai mari de 300 de km (vagon de dormit – numai pentru călătoriile pe timp de noapte, pe distanţe de peste 300 de km), mijloace de transport auto, maximum 7,5 litri/100 de km.
Procedura de înscriere
Pentru înscrieri, vă rugăm să completaţi formularul de participare anexat şi să îl trimiteţi la adresa cristina@centras.ro sau fax 021 223 00 12.
Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să ne contactaţi la telefon: 021 223 00 10. Persoana de contact: Cristina Mastacan.
Vă aşteptăm!
Proiect
cofinantat din Fondul Social European prin
Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Investeste
in
oameni!
Axa
prioritara 3 „Cresterea adaptabilitatii lucratorilor si a
intreprinderilor”
Domeniul
major de interventie 3.3
„Dezvoltarea parteneriatelor si incurajarea initiativelor pertenerilor
sociali
si societatii civile”
Proiect:
„Parteneriat pentru
Dezvoltare”, POSDRU/93/3.3/S/62346
Invitatie Agenda Formular de inregistrare Formular cazare, masa, transport