Începând cu 20 aprilie 2007, CENTRAS, în parteneriat cu News Outdoor a lansat un proiect în premiera pentru sectorul neguvernamental din Romania - „Vitrina Societăţii Civile". Proiectul îşi propune să pună gratuit la dispoziţia organizaţiilor neguvernamentale româneşti interesate spaţiul de afişaj stradal al News Outdoor (în general panotaje iluminate de tip city-light), pentru campanii publice. News Outdoor, prin spaţiile de afişare deţinute, poate asigura acoperire naţională. ONG-urile care doresc să beneficieze de acest program vor fi selectate de CENTRAS. Se va aplica sistemul „primul venit-primul servit". Vor fi promovate prioritar acele proiecte care sunt direct orientate spre beneficiul public.
Ce trebuie sa faceti pentru a va inscrie in proiectul "Vitrina Societăţii Civile?
Trimiteti o solicitare în scris pe adresele cristina@centras.ro , în care să specificaţi perioada în care doriţi să fie afişate posterele organizaţiei dvs şi locaţiile (oraşe, autostrăzi, drumuri naţionale) şi numărul acestora
1. Trimiteţi în format jpg posterul (cu o dimensiune mai mică de 1MB) pe adresa cristina@centras.ro; Posterul urmează să obţină aprobarea spre difuzare de la departamentul de PR al NewsOutdoor
2. După obţinerea aprobarii, vi se vor comunica perioadele şi locaţiile disponibile. 3. După comunicarea locaţiilor veţi decide câte postere doriţi să afişăm, ţinând cont de faptul că există
3 Dimensiuni disponibile: poster: 1,8/1,2m si billboard: 6/3 m sau 8/3m. Vă rugăm să ţineţi cont că tipărirea unui asemenea poster poate costa între 40 - 200 euro.
4. Solicitările nu au dată limită. Ele pot sosi oricând, în cursul acestui an.
Ce mai trebuie să ştiţi?
1. Proiectul este deschis tuturor organizaţiilor neguvernamentale din Romania
2. Proiectul nu are o durată limitată
3. Posterele vor fi afişate în perioadele şi în locaţiile pe care le are disponibile (în funcţie de solicitări) News Outdoor .
4. Pot fi promovate atât proiecte ale ONG-urilor cât şi imaginea unui/unor ONG-uri sau federaţii.
5. ONG-urile solicitante vor pune la dispoziţia CENTRAS posterele care urmează să fie afişate în cantitatea şi la calitatea solicitate de CENTRAS şi NewsOutdoor, cu respectarea termenelor limită stabilite.
6. CENTRAS poate asigura, la cerere, contracost, conceptul, design-ul, dtp-ul şi tipărirea afişelor.
Pentru detalii vă rugăm să consultaţi pagina web a CENTRAS: http://www.centras.ro/ sau să contactaţi CENTRAS la 021.223.00.10. 223.00.11. e-mail: cristina@centras.ro , persoana de contact: Cristina Mastacan - coordonator proiecte CENTRAS.